Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a vorbit după victoria cu Sepsi Sfântu Gheorghe despre posibila vânzare a lui Adrian Șut, mijlocașul defensiv în vârstă de 24 de ani al roș-albaștrilor.
Meciul dintre FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe s-a disputat luni seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei a șaptea a play-off-ului din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 3-1, după golurile marcate de către Miculescu (min. 28), Ovidiu Popescu (min. 74), respectiv Andrei Cordea (min. 79). Pentru covăsneni a punctat Alexandru Tudorie (min. 67).
Adrian Șut a fost integralist în cadrul acestei partide și a ajuns la 29 de meciuri jucate în acest sezon din Superliga în tricoul lui FCSB. În această stagiune, mijlocașul a marcat patru goluri în campionat.
Întrebat despre o posibilă vânzare a lui Adrian Șut, Gigi Becali a anunțat că nu se gândește la acest lucru acum. Patronul lui FCSB susține că va vorbi despre transferuri abia după încheierea campionatului, obiectivul fiind câștigarea titlului.
„Nu știu, pe cuvânt, de Șut, nu am nicio ofertă, nu discut despre oferte, m-au mai întrebat și despre alți jucători, dar nu discut, pentru că vreau să vedem dacă luăm titlul”, a spus Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
La începutu acestui an, reprezentantul lui Adrian Șut a purtat discuții pentru un posibil transfer al mijlocașului în Turcia sau în Danemarca.
„Suntem în discuții cu doua cluburi din Turcia și Danemarca pentru Adi Șut. Nu-i nimic concret la ora asta, doar la nivel de discuție. Negociem zilele astea și vom vedea ce se întâmplă”, spunea Florin Vulturar, impresarul lui Adrian Șut, la începutul acestui an.
Cotat la 1.2 milioane de euro de către Transfermarkt, Adrian Șut mai are contract cu FCSB până în vara anului 2024. Acesta a jucat anterior la Târgu Mureș, Unirea Jucu, Pandurii Târgu Jiu și Academica Clinceni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER